Skip to main content

Echipă

Într-o companie de renume, managerul de departament, era cunoscut pentru abilitățile sale de leadership și pentru modul în care își gestiona echipa. În fiecare lună, acesta organiza ședințe 1 la 1 cu fiecare membru al echipei sale pentru a discuta performanțele, obiectivele și dezvoltarea profesională.

Într-o dimineață de luni, managerul avea programată o ședință 1 la 1 cu unul dintre cei mai promițători angajați ai săi. În timpul întâlnirii, managerul a fost atent să creeze un mediu deschis și sigur, încurajându-si angajatul să își exprime liber gândurile și preocupările. Discuția a fost productivă, iar angajatul a plecat motivat și plin de idei noi.

Cu toate acestea, managerul era conștientă de riscurile și vulnerabilitățile asociate acestor ședințe cât și confidențialitatea era esențială, iar orice scurgere de informații putea avea consecințe negative pentru companie și pentru relațiile interpersonale din echipă și din acest motiv trebuia să fie atent să nu fie perceput ca fiind părtinitoar tratând toți angajații cu echitate și respect.

Într-o altă ședință 1 la 1, managerul a avut de gestionat un conflict între doi angajați. Tensiunile erau mari, iar acesta a trebuit să abordeze situația cu tact și profesionalism. A ascultat ambele părți și a încercat să găsească o soluție care să fie acceptabilă pentru toți. Aceasta a fost o provocare, dar managerul a reușit să medieze conflictul și să restabilească armonia în echipă.

Stresul și presiunea erau constante pentru manageri și responsabilitățile lor erau numeroase, cu toate acestea, ei au învățat să își gestioneze bine timpul și să solicite suport atunci când era necesar. A fii un manager bun  în condițiile politicilor comerciale într-o companie de succes și conduita angajaților era esențială pentru menținerea unui mediu de lucru armonios și productiv. 

În fiecare zi, echipa de vânzări se întâlnea în ședințe colective pentru a discuta obiectivele, performanțele și strategiile viitoare. Aceste ședințe fiind un prilej pentru toți membrii echipei să comunice deschis și să își împărtășească ideile.  Timpul acestor întâlniri, transparența și comunicarea trebuia sa fie deschis și la ordinea zilei. În aceste sedinte fiecare angajat era încurajat să participe activ prin exprimarea liberă a ideilor incurajandu-i  pe angajați la discuții proactive fără periclitarea imagini departamentului si integritatea companiei!

Vizitele inopinate pe lângă ședințele colective erau singurele arme ale managerilor prin care puteau asigura ca totul să funcționează conform standardelor. Iar arma angajatilor ce nu putea fi controlată de acestia erau ședintele 1 la 1 unde fiecare membru al echipei isi putea exercita influența atat internă cat si externă in beneficile clientilor fiecărui angajat in parte expunandu-se  riscurilor și vulnerabilităților asociate acestor ședințe.

Chiar daca stresul si presiunea erau constante, managerii faceau tot posibilul să reglementeze toate cerintele unui birou comercial prin obiectivitate si profesionalism cum prevedeau caile legale indiferent de ambițiile angajaților!

Comments

Popular posts from this blog

lumea a șasea și techilizarea noi generați

Într-un oraș cenușiu, unde clădirile înalte păreau să atingă norii, trăiau oamenii techilizați și câinii maidanezi care nu au ce mânca, nu au unde dormi și le este foame, somn și frig. Oamenii, uitaseră de lumea din jur. Nu mai vorbeau între ei, nu mai simțeau frigul sau foamea altora. Trăiau într-o bulă digitală, convinși că totul este bine. În schimb, câinii maidanezi cutreierau străzile, căutând un colț de căldură, un os aruncat. În ochii lor se citea o tristețe adâncă, o foame care nu era doar a trupului, ci și a sufletului. Erau generația celor care nu a trecut prin nici o greutate și cu toate astea au hotărât să aibă viața câinilor maidanezi care nu au ce mânca, nu au unde dormi și le este foame, frig și somn cu comportamente primitive din lumea a șasea. Într-o seară, un bătrân ieși din blocul său. Era din pilonul doi, dintr-un timp în care oamenii știau să muncească, să construiască, să se ajute. Se uită la tinerii care treceau pe lângă el, cu gândul techilizati și viitorul tris...

orașul lingurarilor...

În inima unei văi uitate de timp se afla No Tanga, un oraș ciudat, construit nu din cărămidă și piatră, ci din linguri strălucitoare de argint și cositor.  Locuitorii săi, Lingurarii, erau o rasă mândră, ale cărei diplome – frunze subțiri de metal gravate cu litere complicate – erau atârnate la gât ca talismane. Ele atestau măiestria în arta sculpturii lingurilor, dar nimic altceva. Într-o zi, un străin a pătruns în oraș. Curios, a atins o clădire străveche, o sală de festivități sculptată dintr-o lingură uriașă. În momentul în care degetul lui s-a lipit de metalul rece, un zgomot ascuțit a străbătut orașul. Consiliul Lingurarilor a ieșit în grabă, fluturând diplomele lor agramate. „Tot ce ați atins s-a interzis!” au declarat solemn, iar clădirea a fost înconjurată cu panglici argintii. Străinul, perplex, a întrebat: „De ce? Ce rău am făcut?” Un consilier cu o diplomă deosebit de mare a răspuns: „Cum e să spălați o rasă, un neam? Noi purificăm prin interzicere. Prin a ignora.” Dar ...

Neintelegeri

Într-o lume marcată de tensiuni geopolitice și interese personale, se desfășura o situatie delicată: "baietismele" din politica internațională și diplomația mondială. Această combinație dubla era la ordinea zilei, în special în contextul conflictului din Ucraina. Ucraina, un stat tânăr, se confrunta cu o presiune din ce în ce mai mare din partea vecinilor săi. Datoriile sale față de celelalte state pentru a-și apăra integritatea teritorială nu erau doar financiare, ci implicau și o rețea complexă de alianțe și angajamente.  Organizațiile internaționale, în încercarea de a menține ordinea globală, au început să solicite partenerilor să-și plătească datoriile față de ele, stabilind un minim de 2% din PIB, pentru a-și putea administra și a se apăra principiile și scopul lor internațional. Între timp, Ucraina avea la dispoziție resurse naturale semnificative, care deveniseră o monedă de schimb în trocul international al armamentului.  Puterile din Occident își reîmprospătau arsen...