Fidelitate

Într-o zi de toamnă, când frunzele cădeau în dansul lor tăcut, Ana și Picasso se căsătoriră. Dragostea lor era ca un roman romantic, iar mirajul căsniciei îi învăluia într-o aură de fericire. Își promiteau iubire veșnică și fidelitate, iar lumea părea să se oprească în loc pentru ei.

Dar timpul nu iartă niciun cuplu. După ani de zile, mirajul s-a estompat. Ana și Picasso au început să se vadă așa cum erau cu adevărat: oameni obișnuiți, cu defecte și temeri. Rutina s-a strecurat în viața lor, iar pasiunea s-a transformat într-un foc stins.

Ana își găsea alinarea în cărți. În paginile lor, găsea evadarea din realitate, iar personajele fictive deveneau prietenii ei adevărați. Picasso, în schimb, se pierdea în munca sa, uitând să mai privească în ochii Anei. Comunicarea dintre ei se reducea la fraze scurte și la întrebări despre ce să mănânce la cină.

O seară de iarnă, când fulgii de zăpadă se așterneau pe ferestre, Ana îi spuse lui Picasso că vrea să plece. "Nu mai simt nimic pentru tine," mărturisi ea. "Suntem doar doi străini care împart același pat."

Picasso o imploră să rămână, dar Ana era hotărâtă. Își luă câteva haine și plecă în noapte, lăsându-l pe acesta singur în casa lor. El rămase în genunchi, privind în gol, cu inima sfâșiată.

Luni întregi, încercă să o găsească pe Ana. Căută în fiecare colț al orașului, dar ea dispăruse fără urmă. Își petrecu nopțile citind scrisorile pe care i le lăsase, încercând să înțeleagă unde greșise.

Într-o zi, află că Ana murise într-un accident de mașină. Inima lui se frânse în mii de bucăți. Își aminti de ultimele cuvinte ale Anei: "Nu mai simt nimic pentru tine." Acum înțelegea că ea nu vorbise doar despre dragoste, ci și despre viață.

Andrei trăi restul vieții într-o singurătate amară. Își petrecea serile citind cărți vechi, sperând că Ana îi va apărea într-un vis. Dar ea rămase doar o umbră în amurgul vieții lui.