Palida

În vremuri de mult apuse, când lumea încă se învăluia în mister și magie, luna și soarele erau prieteni buni. Ziua, soarele strălucea pe bolta cerului, încălzind pământul și aducând lumină, în timp ce luna răsărea timidă și palidă pe cerul nocturn, călăuzind oamenii prin întuneric. Însă, luna privea cu invidie la soare, căci acesta era aprins și puternic, iar ea se simțea mereu umbrită de strălucirea lui.

Luna, cu chipul său argintiu și cu razele sale blânde, visa să fie prețuită și în timpul zilei. În adâncul inimii ei, se ascundea o dorință intensă de a-i aduce lumină oamenilor și în timpul soarelui. Cu fiecare răsărit de soare, luna izbutea să ascundă încă o dată dorința aceea arzătoare.

Însă, varietatea constelațiilor care străluceau pe bolta întunecată a nopții îi aminteau mereu de locul ei rezervat, lângă ele. Sufletul lunei se zvârcolea neîncetat între dorința de a se alătura soarelui, îndrăznind să-și îndeplinească visul, și dorința de a rămâne atașată nopții, unde era înțeleasă și iubită.

Într-o noapte deosebit de senină și înstelată, luna hotărî să discute cu constelațiile și să le mărturisească dorința ei ascunsă. Observând-o tristă și neliniștită, Steaua Nordului se apropie și îi spuse cu blândețe: "Lună dragă, fiecare dintre noi are un destin bine stabilit. Tu, întruchiparea grației și delicateții, ești zeița nopții, iar soarele este stăpânul zilei. Dar poate, împreună, putem găsi o soluție."

Luna privi fascinată spre ea și întrebă cu nerăbdare: "Ce poți face Steaua Nordului? Cum pot să-mi împlinesc visul?"

Steaua surâse și îi spuse: "În nopțile tale pline, atunci când strălucești cel mai puternic și ajungi la culmea frumuseții tale, vorbește cu soarele. Povestește-i deciziile tale și obține voia lui. Dacă reușești să câștigi bunăvoința soarelui, poate îți va permite să rămâi alături de el și în timpul zilei."

Luna simți neîncredere și temere în privirea ei, dar hotărî să încerce. Fiecare noapte, în care era plină și strălucitoare, luna vorbea cu soarele și pregătea cu grijă cuvintele care să-l atingă. Odată, când luna era deosebit de frumoasă, soarele îi răspunse: "Draga mea prietenă, în timpul zilei sunt eu cel care dă lumină și căldură acestui pământ. Dar, văd în ochii tăi strălucirea și dorința de a-mi fi aliată. Prin urmare, îți acord voia de a sălășlui alături de mine în timpul zilei, dar doar sub o condiție: să rămâi la o distanță prudentă pentru a-mi permite să continui să-mi îndeplinesc misiunea."

Luna nu putea fi mai fericită. Visul ei împlinit i-a dat putere și încredere în propriile ei puteri. Începând în ziua următoare, luna își îndeplini promisiunea. 

Când soarele răsărea, ea se înălța pe cer și-i însoțea strălucind discret, fără a-i umbri vreodată fața. Lumea admira frumusețea acestui cuplu cosmic, iar oamenii simțeau bucuria prezenței lor împreună.

În nopțile întunecate, luna revenea lângă constelatiile ei neschimband planurile celorlalți aștrii.