Demni

Într-un sat ascuns printre dealuri, trăiau oameni ale căror suflete erau adânc înfipte în pământ. Nu erau visători cu capul în nori, ci oameni cu picioarele pe pământ, care își câștigau pâinea cu sudoarea frunții.

Bătrânul Ion, cu mâinile aspre și bronzate de soare, era sufletul satului. Îi învăța pe tineri meșteșugurile străvechi, le povestea despre forța pământului și le arăta cum să-l cultive cu respect. Spunea adesea: "Pământul ne hrănește, ne adăpostește și ne dă putere. Să-l iubim și să-l ocrotim!"

Maria, o femeie cu părul împletit în cozi lungi, era cunoscută pentru pâinea ei caldă și mirositoare. Spunea că secretul unei pâini bune stă în aluatul frământat cu dragoste și în cuptorul încins cu lemne uscate. "Pământul ne dă grâul, iar noi îl transformăm în pâine, dar trebuie să facem asta cu suflet", obișnuia să spună.

Copiii satului, crescuți în sânul naturii, învățau să respecte toate ființele vii. Adunau fructe de pădure, plante medicinale și îngrijeau animalele. Știau să recunoască urmele animalelor în pădure și să deosebească cântecele păsărilor.

"Pământul acesta este moștenirea noastră, a strămoșilor noștri", au spus ei. "Nu îl putem vinde, pentru că el ne dă viață."