Într-un liceu obișnuit, unde coridoarele zumzăiau de voci adolescente, existau reguli nescrise, transmise din generație în generație, ca niște secrete bine păzite. Fetele aveau propriile lor coduri: nu zâmbea prea mult la același băiat, nu te îmbrăca prea provocator, nu fi prea disponibilă. Băieții, la rândul lor, aveau regulile lor: fii dur, nu arăta că-ți pasă prea mult, fă-o să râdă.
Ana, o fată inteligentă și timidă, se simțea mereu ca un pește scoasă din apă în acest joc al regulilor. Nu înțelegea de ce trebuia să se prefacă că nu-i place de băiatul care îi plăcea cel mai mult, doar pentru că așa dictau regulile.
Alex, un băiat popular și sportiv, era frustrat de propriile reguli. Simțea că trebuie să ascundă cât de mult îi plăcea o fată cu care vorbea în fiecare zi, doar pentru a nu părea slab.
Într-o zi, Ana și Alex s-au trezit singuri în biblioteca școlii. În liniștea apei, au început să vorbească despre aceste reguli nescrise, despre presiunea de a se conforma și despre cât de obositoare erau aceste măști si au realizat că, de fapt, își doreau cu toții să fie doar ei înșiși, să-și exprime sentimentele și să construiască relații autentice.
Comments
Post a Comment