Gin

Într-o lume în care cuvintele se amestecau ca frunzele purtate de vânt, trăia o ființă misterioasă, numită Prim. Se zvonea că Prim avea puterea de a modela realitatea prin simpla rostire a unor cuvinte. Dar, ca orice putere, aceasta avea și un preț.

Într-o zi, Prim se plimba prin pădurea fermecată, unde copacii șopteau secrete vechi. Deodată, se întâlni cu un grup de Troieni, ființe enigmatice care păzeau granița dintre lumi.

 Aceștia îl priviră cu suspiciune, iar unul dintre ei, cu o voce tunătoare, îl întrebă:

 „Secundu' e Crist?? Deformează informația deliberat.. sau?? Atât înțelegi... sau?? Prin arbori.. cine a deformat voit gândul? Ce-ar fi fost dacă nu s-ar fi deformat??”

Prim, surprins de asprimea întrebărilor, răspunse cu calm:

 „Nu înțeleg la ce te referi. Cine ar deforma gândurile și de ce?”

Troianul îl privi fix în ochi și spuse:

 „De ce nu ești gin... din cauza ta sau din cauza...? Deci așa... o să vezi tu cine sunt eu... ?? „o să vezi tu cine sunt eu” ești gin??”

Prim simți o furnicătură pe șira spinării. Era clar că Troienii îl considerau responsabil pentru o deformare a realității, o schimbare subtilă, dar profundă, care afecta gândurile și percepțiile tuturor.

  „Eu nu am deformat nimic”, spuse Prim cu fermitate. „Dar dacă cineva a făcut-o, trebuie să aflăm cine și de ce.”

Troienii nu păreau convinși, dar îl lăsară să treacă, avertizându-l că îl vor supraveghea. 

Prim continuă să se plimbe prin pădure, cuvintele Troienilor răsunându-i în minte. „Cine ar fi putut deforma gândurile?”, se întreba el. „Și ce scop ar fi avut?”

Pe măsură ce se adâncea în pădure, Prim descoperi indicii subtile ale unei schimbări: copacii păreau să șoptească cuvinte distorsionate, iar animalele se comportau ciudat, ca și cum ar fi fost confuze. 

Atunci își dădu seama că deformarea era reală și că avea un impact profund asupra tuturor ființelor vii.

Acesta știa că trebuie să găsească sursa deformării și să o oprească. Dar cum putea face asta, când nici măcar nu știa cine era responsabil?

Asa ca iși aminti de puterea sa de a modela realitatea prin cuvinte și se hotărî să o folosească pentru a restabili ordinea.

Începu să rostească cuvinte de claritate și adevăr, sperând că acestea vor contracara efectele deformării. 

Pe măsură ce cuvintele sale se răspândeau prin pădure, lucrurile începură să se schimbe. Copacii șopteau din nou cuvinte clare, iar animalele își recăpătară comportamentul normal.

Prim simți că se apropie de sursa deformării. Ajunse la o peșteră întunecată, unde un glas șopti:

 „Ai venit, Prim. Știam că vei veni.”

Din întuneric, apăru o siluetă diformă, care râse cu un sunet strident.

 „Eu sunt cel care a deformat gândurile. Am vrut să creez o lume nouă, o lume în care cuvintele să nu mai aibă sens, o lume a haosului.”

Prim îl privi cu dezgust.

 „Ești nebun. Cuvintele sunt esența realității. Fără ele, nu există ordine, nu există sens.”

Silueta râse din nou.

  „Tocmai de aceea am vrut să le distrug. Să creez o lume în care să nu mai existe reguli, o lume în care totul să fie posibil.”

Atunci Prim își dădu seama că nu putea raționa cu această ființă. Trebuia să folosească puterea cuvintelor pentru a o opri.

Începu să rostească cuvinte de ordine și armonie, cuvinte care străpunseră întunericul peșterii, iar silueta diformă începu să se micșoreze, să se destrame, până când dispăru cu totul.

Pădurea reveni la normal, iar cuvintele șoptite de copaci erau din nou clare și precise. Prim părăsi peștera, știind că a restabilit echilibrul iar troienii îl așteptau la granița pădurii:

  „Ai reușit”, spuse unul dintre ei. „Ai oprit deformarea.”

Prim îi privi cu un zâmbet.

 „Cuvintele au puterea de a crea și de a distruge. Trebuie să le folosim cu înțelepciune.”