Nepotisme

Într-o lume în care nepotismele se strecurau în fiecare colț al societății, o femeie pe nume Elvira trăia un paradox. „La vârsta mea nu am nevoie de multe”, obișnuia ea să spună, dar de fiecare dată când observa cum alţii îşi împletesc destinele cu firul subțire al bunavoinței și privilegiilor, o nouă fărâmă de dezgust îi pătrundea în suflet. Cu fiecare zi ce trecea, observa cum se îngroșează rândurile celor care, fără consimțământul ei, îi făceau datorii.

„Așa au fost lucrurile întotdeauna”, gândea mai nou, dar acum simțea, auzea, și vedea altele. Nepotismele adunate au creat clasa dejectiilor, a celor care se gândesc că pot controla soarta celorlalți doar pentru că sunt cu blazoane in scopuri plătite, partinitoare sau impotriva firii . „Și așa, nu am nevoie de nimic! Sunt bogată!”, își spunea cu o voce interioară puternică. Bogăția ei nu consta în bunuri materiale, ci în conștientizarea cruda a realității din jurul ei.

Anarhiștii cu dinți de lapte, tineri plini de idealuri dar lipsiți de experiență, i-au atras atenția. Le-au văzut cum își construiesc cu fervoare utopii, dar nu știau că sistemul în care au crescut era deja corupt, îngropat sub greutatea nepotismelor altora. „Le-au făcut pe toate! Nu mai au nimic de pierdut!”, se gândește Elvira, văzându-le neputința și obstinația. 

Între timp, conflictul dintre Sabini și sectanți își urma cursul. Sectanții aveau nevoie de resurse ca să fie, în schimb Sabinii, aveau sprijinul comunității. Erau oameni disprețuiți, dar totodată oameni care nu se lăsau terfeliti de jocurile murdare ale celor puternici. 

„Cum e să fii vinovat de nepotismele altora prin gând și fapt?” se întreba Elvira, analizând cum principiile morale se estompează în fața corupției. Era o luptă periculoasă, dar curajul ei se alimenta din furia pentru injustiție. 

Într-o seară, subversivul Ticu, a conturat un plan. Balerinul parvenit și frumoasa lui, alături de ceilalți, au decis să nu mai tacă, moment când mulți s-au unit pentru a-și revendica drepturile și a da drumul vocii proprii. 

Pe scena societății, puțini au avut curajul să zguduie fundamentele nepăsării. Dar Elvira și ceilalți au arătat că chiar și din cele mai întunecate colțuri pot răsări flori. „Dezgustati de voierismul altora, ne-am hotărât să ne scriem singuri soarta, fără să ne lăsăm influențați de nepotismele celor din jur”. 

Astfel, în mijlocul tumultului și al conflictelor, Elvira a înțeles că, deși joacă o partidă diferită, nevoia de a lupta pentru adevăr și dreptate putea oferi o adevărată bogăție sufletească.