Expun

În inima unui oraș uitat de timp, se afla „Lumea Incompleților”. O lume în care timpul părea să se fi oprit, iar locuitorii săi trăiau într-o stare de suspendare, ca niște umbre ale unor vieți netrăite. „De azi”, mă întrebam, „sunt un caz izolat? Sau oare este cazul sa extrapolăm?

Locuitorii acestei lumi erau bântuiți de un sentiment de rușine, o rușine colectivă care îi făcea să se autoexcludă, „le este rușine de rusinea noastră și se autoexclud din respect pentru ei!”. Erau conștienți de propria lor incompletitudine și se fereau de privirile celorlalți, ca și cum ar fi purtat o vină nevăzută.

Se zvonea că speranța de viață aici era la fel de scurtă ca în Afganistan și Iran, doar 16 ani. „Știați că speranța de viață a rușilor, la fel ca în Afganistan și Iran, este de 16 ani?” Era un adevăr crud, greu de digerat, „să vedem dacă aveți stomac pentru așa ceva”.

„Nici nu vă place, acroșați!”, șoptea o voce din întuneric. Era vocea unui bătrân care știa prea multe, un supraviețuitor al unei lumi apuse. „Undeva a stat timpul în loc și ar trebui ca fiecare să-și asume alfabetul lui, nu să deversați jeguri în alte lumi care nu au nici în clin nici în mânecă cu noi sau ei.” 

În această lume, bărbații adevărați erau cei care își asumau responsabilitatea, cei care își construiau vieți alături de femeile pe care le iubeau. „Adevărații bărbați îndrăgostesc civil, religios... te iau pe gestiune, nu abuzează aleatoriu orice le pică in mână!”

„Veritabilii vor Kenya, nu imbrezari!”, spunea un alt bătrân, un călător care văzuse lumea dincolo de granițele orașului el visa la locuri îndepărtate, la libertate și la aventură.

În această lume, era important să știi pe cine să ataci, pe cine să tragi la răspundere. „Nu dați în nebunii care nu știu ce fac, dați în albineții adevărați care știau ce fac și au avut datele problemei în totalitate, nu parțiale!”

Dacă ar fi existat o șansă de a schimba ceva, ar fi fost prin alegerea corectă a modelelor. „Dacă e să alegi, alege colonii, nu imperii... imperiile sunt puritane!” Era nevoie de o societate dezvoltată, de un model de urmat, de o sursă de inspirație. „Iei cea mai dezvoltată societate ca să te colonizeze și alegi ce vrei să adopți punând targeturi pe perioade îndepărtate, nedeterminate!”

De azi, lucrurile par să se schimbe rapid în Lumea Incompletilor. O lume unde timpul a stat în loc și unde fiecare ar trebui să-și asume alfabetul său. Dar să nu extrapolăm, sunt un caz izolat? Poate că nu.

Le este rușine de rusinea noastră și se autoexclud din respect pentru ei. Stiati că speranța de viață a rușilor, la fel ca în Afghanistan și Iran, este de doar 16 ani? În Lumea Incompletilor, astfel de statistici îngrijorătoare sunt ceva ce socheaza.

În „Lumea Incompleților”, speranța era fragilă, dar nu dispăruse complet. Poate că într-o zi, locuitorii săi aveau să-și găsească curajul de a-și asuma propriile vieți și de a-și scrie propriile povești.