Tabula Rasa

Era odată un oraș mic, despre care nimeni nu vorbea, dar acolo se întâmplau lucruri importante, cel puțin în mințile celor ce se aflau la conducerea lui.

 Acești lideri, oameni cu diplome și povești impresionante, erau totuși ipocriți. Își purtau măștile cu mândrie, ascunzând adevărul și valorile pe care pretindeau că le apără.

"Sunt nu sânt", îi auzeai adesea vorbind. "Trebuia să fiti muti cap coada, dacă tot ați hotărât să mergeți pe drumul acesta!" Dar cine îi asculta? Nimeni, pentru că adevărul nu se răspândea decât în șoapte, iar cuvintele lor erau doar un balet al falsității.

În fiecare săptămână, aceștia se adunau în consilii și ședințe unu la unu, dar ce se întâmpla cu adevărat? "Nu puteți fii 8 ore din 8, 5 din 7 doar consilii și ședințe unu la unu!" Părea că se întâlnesc doar pentru a vorbi despre cei pe care îi considerau inferiori. Vedeau în cei din jur doar ținte, nu parteneri.

Dar, într-o zi, unul dintre ei, numit Victor, a avut o revelație. El a rostit cuvinte în fața celorlalți: "Cuvântul nu zboară, chiar dacă e verbalizat! Dacă era o luptă a mutilor, trebuia să vă asumați și ineptiile pe care le-ați gândit!" Era un șoc pentru colegii săi, care erau obișnuiți să nu fie contestați.

Sub privirile uluite ale mulțimii, Victor a continuat: "Totul se contabilizează și dacă nu în lumea asta, cu siguranță dincolo de noi va fi o dreptate superioară a tot ce sunteți și tot ceea ce ați gândit!" Erau cuvinte dure, dar adevărate. Oamenii se uitau la el, sperând că măștile vor cădea.

"Nu suntem diferiți! Nu este unul mai înzestrat decât altul!" a adăugat el, cu o voce tremurândă de furie. "Voi din pacate aveți măști si pur și simplu nu v-ați ridicat la standardul de pe foii ca părinți și oameni cu studii superioare!" Vocea lui răsuna în aer, iar un val de rușine a început să cuprindă sala.

"Ati subclasat un dinozaur și tot ce a reprezentat acesta prin cel care vă protejează!" a strigat el, făcând referire la tradițiile nobile ale orașului. "Perspectiva este aceeași și nu există monede suficiente care să vă răscumpere needucația și lipsa de respect față de tot ce ar fi trebuit să fiți acolo!"

Vorbele lui au zguduit conștiințele celor prezenți, dar unii dintre ei, învăluiți de tentaculele otravitoare ale parvenismului, au dorit să își mențină pozițiile. "La voi, tehnologia a eșuat și v-a ajutat în parvenisme!" a continuat Victor, conștient fiind că lupta era acerbă. "Iar tentaculele otravitoare create de voi o să afecteze generațiile care vin, pentru că, din păcate, voi continuați să faceți parte din sistem!"

"Și să vă ferească sfinții de noi! Ca nu suntem de ieri pe pământ și nu avem creier cât o neghiniță încât să acceptăm denaturările făcute de voi!" a finalizat el, lăsând sala în tăcere.

 Măștile au început să crape, iar adevărul s-a strecurat prin fisurile lor, semn că schimbarea era posibilă.

De atunci, orașul a început să discute despre autenticitate, despre necesitatea de a fi corect și responsabil, iar cuvintele lui Victor au devenit un simbol al curajului și al dorinței de a îndrepta lucrurile stricate si oamenii au înțeles că, indiferent de trecut, viitorul le aparține, iar măștile ipocriziei nu vor putea înfrunta niciodată adevărul.