Într-o lume în care fiecare om își construia propria realitate, un oraș mic, uitat de timp, era populat de oameni care trăiau fără să conștientizeze forța copleșitoare a unei liste invizibile. Această listă, creată din inconștiența colectivă, numaidecât se aduna în colțurile casei fiecăruia, ca un petic de praf ce aștepta să fie ridicat.
" - Din nimic te creez "— spunea Eco, un băiat visător care se lua mai mereu în derâdere pe sine. Când s-a gândit la lista invizibilă, și-a dat seama că erau lucruri care, odată adunate, puteau provoca lumi colaterale. Cu o jucărie veche, o cutie de pantofi plină cu hârtii și o umbră de nedumerire, el simțea cum fiecare element se îmbina, creând o poveste de convietuire.
Într-o dimineață, se întrebă cu voce tare: -"Cum e sa fitti spalati pe creier?" sub privirile curioase ale vecinilor. Nu erau puțini cei care își cereau scuze când erau întrebați despre conținutul inimilor lor, dar, în adâncul lor, nimeni nu se simțea confortabil. -"De ce asteptati ideei?" întreba și el, contemplând ironia unei alegeri iluzorii.
-"Este alegerea voastră?" le spunea cu o ușoară amărăciune, în timp ce observa cum unii zâmbeau fără a înțelege profundul semn al întrebării. -"Sau va plac manipularile?" Iar răspunsurile veniseră pline de ambiguitate, fiecare om simțind că, în felul său, înțelege totul dar nu vrea sa înțeleaga nimic.
Pe măsură ce timpul trecea, se întâmplau lucruri în oraș. Neînțelegerile, bârfele, și zbaterile asumau o formă tot mai contagioasă. "- La mine a stat timpul în loc", gândea Eco, observând cum toți par a se transforma într-un ansamblu de marionete, jucând în aceeași piesă de teatru.
"Daca ne luptam pentru urmatorul pas," își spunea, "Lista invizibila nu trebuie să dispară". De fapt, devenise de vânzare la un pret derizoriu– un produs cotidian, pe care nimeni nu-l mai voia, dar pe care toți și-l permiteau.
Într-o zi, privind cerul gri, acesta a spus: "Puteam sa nu mai fiu," șopti cu ochii plini de visuri neîmplinite, " Dar inca respir," adăugă, ca și cum aerul ar fi fost ultimul refugiu al gândurilor sale.
"Nimeni nu vrea să fie așa," gândi el, știind în adâncul său că șirurile de momente și emoții strânse din inconștiență îi cântau o melodie de tristețe.
La un moment dat, se întrebă: "Ce e iubire? Eu cred în maniere, bun simț și educație..." și înțelese că, în mijlocul haosului, acelea erau lucruri puternice ce ar putea transcende in lista invizibilă.
Și astfel, cu fiecare decizie, somnul orașului se putea transforma în trezire, iar fiecare inimă putea învăța să respire liber, fără a mai fi captivă în tăceri ce durează o veșnicie.
Iar utimul gând al lui Eco rezonă în mintea sa: "Sunt lucruri care se fac și care nu se fac general valabile. Căci fiecare om, indiferent de ocazie, are abilitatea de a alege altceva decât traiul cotidian neuitand de lista invizibilă."
Comments
Post a Comment