Într-un oraș oarecare, unde clădirile se îmbrăcau în umbre și luminile orașului pâlpâiau ca flacăra unei lumânări bătută de vânt, existau două lumi paralele. Pe de-o parte, erau cei privilegiați, cu multiple lor personalități și avatare, care se prezentau în fața societății cu zâmbete false, dar culori vibrante. De cealaltă parte, erau cei umili, care munceau din greu pentru a supraviețui, dar care se simțeau fericiti cu toate ca știau ca sunt mereu în umbra celor puternici.
Într-o seară rece de iarnă, oamenii din cele două lumi s-au adunat la o conferință. Tinerii din clasa superioară, dornici să își demonstreze eficiența, s-au îmbrăcat în costume elegante și au intrat cu aplomb, proclamându-se lideri ai generației lor. Pe de altă parte, muncitorii, îmbrăcați modest, dar cu ochii plini de determinare, ascultau cu atenție și nerăbdare.
"Cum îndrăznești să te declari îndrăgostit de frumos, dar, în același timp, să creezi haos?", a întrebat un tânăr din sala din spate, cu o voce care răsuna ca un ecou în camerele goale ale clădirii. "Ce vrei să demonstrezi, că contezi și că faci legi fără să îți pese de consecințe?", a continuat el, provocându-i pe cei din față.
Unii dintre cei privilegiați au zâmbit, crezând că provocările aduse de proletari sunt doar o formalitate. Dar, în adâncul inimilor lor, au început să simtă neliniștea. "Vreți să degradați sistemul fundamental al unei societăți moderne și să subclasați oamenii bunului simț și al manierei?", a adăugat o participantă care îndrăznea să pună în discuție statutul privilegiat al celor din fața ei.
Replicile s-au întețit, iar atmosfera s-a înălțat. Un tânăr cu privire încruntată a răbufnit: "Pentru dumneavoastră, educația și sistemele de învățământ sunt ținta numărul unu ce trebuie descompusă și nu îmbunătățită!". Vociile s-au ridicat, iar argumentele s-au împletit din ce în ce mai mult.
"Cum se poate să fiți atât de diabolici?", a strigat cineva din spate. "Credeți că ridicând în ierarhii oameni nepotriviți o să reușiți să creați clase și subclase după filtre nepotrivite doar ca să vă demonstrați capacitățile? Ce mândrie mai este si asta?", a continuat el cu indignare.
Cu fiecare cuvânt rostit, atmosfera se transforma din ce în ce mai mult. Oamenii simpli începeau să simtă puterea cuvintelor lor, ca un fum care se ridica în aer, transformându-se într-o apă curată ce căuta să curețe urmele focului. "Și dacă sunteti mândri, de ce trebuie să vedem cu ce oameni, ca steme, doriți să vă aliniați?", a pus cineva pe gânduri, generând murmure în sală.
Între timp, liderii din sala din față începuseră să simtă că, poate, era timpul să recunoască că investirea în ineficient nu poate aduce pozitivitate. "Vă doare să acceptați că oamenii dumneavoastră sunt nepotriviți sociali, că retorica lor ne-a subclasat ca oameni, ca neam?", a întrebat o tânără, iar întrebarea ei a lăsat o tăcere grea în atmosferă.
"Oare vă este frică să dați înapoi și să recuperați toată investiția făcută contabilizată în timp și bani?", a încheiat o voce răscolitoare. Oamenii din sală s-au ridicat și au observat cum flacăra disputelor se transforma în abur.
În acea noapte, departe de zgomotele lipsite de sens ale orgoliului, s-a născut înțelegerea că noi nu suntem foc, noi suntem fum si pacea și comunicarea au devenit arma cea mai importantă transformând adversitatea dintre clasele sociale într-o oportunitate pentru schimbare. Cu pixuri și coli albe, au început să scrie o nouă poveste, una în care toți aveau un loc, iar fiecare voce conta.
Comments
Post a Comment