Skip to main content

Leșinații

Într-un sătuc uitat de lume, între dealuri abrupte și păduri dese, trăiau câțiva oameni care păreau să fi uitat cum să simtă. Își duceau zilele într-o rutină monotonă, vorbind despre lucruri mărunte și evitând orice conversație profundă. Aceștia erau cunoscuți sub numele de „leșinații”, fiindcă sufletele lor păreau să fi adormit de mult.

Într-o dimineață, pe când soarele se ridica timid printre copaci, un tânăr pe nume Radu a avut o revelație. "Și noi avem ce măsura!", a exclamat el, străbătând ulițele sătucului. "Este timpul să ne resetăm! Nu de alta, dar viața noastră nu arată deloc a ceea ce ar trebui să fie!"

Pe măsură ce își aduna concetățenii în jurul unui foc, Radu le-a spus cu vocea tremurat: "De ce canonizați oameni în viață dacă nu sunteți împotriva firii? Astea nu se resetează... leșinaților! Măcar inimă să aveți dacă nu vibrați!"

Oamenii, surprinși de fervorile lui, au început să murmure. Un bătrân, cu fața brăzdată de riduri adânci, a replicat: "Sunteți sterpi crăpăturilor de nu vibrați? Oare, am uitat să trăim?"

Radu, mai hotărât ca niciodată, a continuat: "Ca să nu vă șteargă rasa, și să deveniți zodii! O să fie extincție și vă meritați soarta dacă ați ales să fiți spălați pe creier de niște crăpături infecte!"

Urmările discursului lui Radu au fost neașteptate: oamenii au început să își deschidă inimile și să-și exprime temerile și speranțele. În curând, s-a format un cerc din jurul focului, iar fiecare a început să vorbească despre visele pierdute și despre frumusețea uitată a vieții.

După câteva zile, sătucul a fost cucerit de o nouă energie. Cei care se considerau „leșinați” au început să picteze, să danseze și să râdă, iar zâmbetele și vibrațiile au umplut aerul, iar Radu i-a privit cu o mândrie nețărmurită, știind că a reușit să le arate ce înseamnă cu adevărat să trăiești.

De-atunci, sătucul a devenit un loc al bucuriei și al reconectării. Oamenii nu mai erau considerați leșinați, ci vibranți, iar lecțiile lui Radu nu au fost uitate niciodată și viața lor avea acum o nouă dimensiune, plină de culori și simțiri, cu amintirea momentului în care au decis să se trezească ce a rămas veșnic în inima fiecăruia.

Comments

Popular posts from this blog

lumea a șasea și techilizarea noi generați

Într-un oraș cenușiu, unde clădirile înalte păreau să atingă norii, trăiau oamenii techilizați și câinii maidanezi care nu au ce mânca, nu au unde dormi și le este foame, somn și frig. Oamenii, uitaseră de lumea din jur. Nu mai vorbeau între ei, nu mai simțeau frigul sau foamea altora. Trăiau într-o bulă digitală, convinși că totul este bine. În schimb, câinii maidanezi cutreierau străzile, căutând un colț de căldură, un os aruncat. În ochii lor se citea o tristețe adâncă, o foame care nu era doar a trupului, ci și a sufletului. Erau generația celor care nu a trecut prin nici o greutate și cu toate astea au hotărât să aibă viața câinilor maidanezi care nu au ce mânca, nu au unde dormi și le este foame, frig și somn cu comportamente primitive din lumea a șasea. Într-o seară, un bătrân ieși din blocul său. Era din pilonul doi, dintr-un timp în care oamenii știau să muncească, să construiască, să se ajute. Se uită la tinerii care treceau pe lângă el, cu gândul techilizati și viitorul tris...

orașul lingurarilor...

În inima unei văi uitate de timp se afla No Tanga, un oraș ciudat, construit nu din cărămidă și piatră, ci din linguri strălucitoare de argint și cositor.  Locuitorii săi, Lingurarii, erau o rasă mândră, ale cărei diplome – frunze subțiri de metal gravate cu litere complicate – erau atârnate la gât ca talismane. Ele atestau măiestria în arta sculpturii lingurilor, dar nimic altceva. Într-o zi, un străin a pătruns în oraș. Curios, a atins o clădire străveche, o sală de festivități sculptată dintr-o lingură uriașă. În momentul în care degetul lui s-a lipit de metalul rece, un zgomot ascuțit a străbătut orașul. Consiliul Lingurarilor a ieșit în grabă, fluturând diplomele lor agramate. „Tot ce ați atins s-a interzis!” au declarat solemn, iar clădirea a fost înconjurată cu panglici argintii. Străinul, perplex, a întrebat: „De ce? Ce rău am făcut?” Un consilier cu o diplomă deosebit de mare a răspuns: „Cum e să spălați o rasă, un neam? Noi purificăm prin interzicere. Prin a ignora.” Dar ...

Neintelegeri

Într-o lume marcată de tensiuni geopolitice și interese personale, se desfășura o situatie delicată: "baietismele" din politica internațională și diplomația mondială. Această combinație dubla era la ordinea zilei, în special în contextul conflictului din Ucraina. Ucraina, un stat tânăr, se confrunta cu o presiune din ce în ce mai mare din partea vecinilor săi. Datoriile sale față de celelalte state pentru a-și apăra integritatea teritorială nu erau doar financiare, ci implicau și o rețea complexă de alianțe și angajamente.  Organizațiile internaționale, în încercarea de a menține ordinea globală, au început să solicite partenerilor să-și plătească datoriile față de ele, stabilind un minim de 2% din PIB, pentru a-și putea administra și a se apăra principiile și scopul lor internațional. Între timp, Ucraina avea la dispoziție resurse naturale semnificative, care deveniseră o monedă de schimb în trocul international al armamentului.  Puterile din Occident își reîmprospătau arsen...