Într-un sătuc uitat de lume, în mijlocul pădurii fermecate, locuia un băiat pe nume Ticu. Ticu era un copil curios, plin de energie și mereu dornic să descopere misterele din jurul său. Într-o zi, în timp ce se plimba pe marginea pădurii, a zărit o poartă ciudată, acoperită de iederă și înconjurată de lumini strălucitoare. I-a fost greu să reziste tentației și a pășit înăuntru.
Odată intrat, Ticu a dat peste o lume cu totul diferită, plină de ființe fantastice și culori nemaivăzute. Fiecare dintre aceste ființe avea câte o crestătură specifică care strălucea în lumina mistică a acestui ținut.
„Voi cu crestături ce sunteți?”
Gânditorul a zâmbit și a răspuns cu blândețe: „Noi nu suntem oameni și am venit să dăm curs invitației și să ne găsească toți dracii! Aici, fiecare crestătură reprezintă o poveste, o amintire sau un vis.”
Ticu a fost fascinant. A început să exploreze mai departe, întâlnind bărbați și femei cu coplotei între picioare, dansând și cântând sub lumina lunii. Acestora le plăcea să împărtășească povești și să le dăruiască celor din jur din energia lor vibrantă.
„Toți avem coplotei între picioare și femeile și bărbații acestui loc suntem cei mai buni povestitori!” spuneau ei cu entuziasm. Ticu, absorbit de atmosfera plină de viață și de zâmbete, a simțit că devenea parte din acea lume. Fiecare poveste pe care o asculta adăuga o nouă crestătură în sufletul lui.
Noaptea a avansat, iar darurile acestei lumi s-au transformat în amintiri prețioase. Dar, sub lumina lunii, Ticu a simțit și o neliniște. Dar de ce să se teamă de draci? Oare nu erau ei doar parte din echilibrul acestui loc?
Într-un moment de curaj, a strigat: „Voi cu crestături, eu sunt Ticu! Nu mă tem de dracii voștri! În fiecare poveste, în fiecare muzică, există curaj și frumusețe!”
Acele cuvinte au răsunat în aer, iar dracii, care apăreau din întuneric au început să danseze și să cânte împotriva oamenilor din jurul lor, arătând astfel doar o altă fațetă a acelei lumi pline de întuneric.
El considerea crestăturile ca făcând parte din natură chiar daca poveștile lor erau nelumești!
Iar Ticu devine un mare povestitor în lumea crestăturilor prin fiecare cuvânt pe care îl împărtășea cu zâmbetul pe buze, rămânând în acea lume și învățând de la fiecare câte o poveste dintr-o simplă curiozitate, reușind astfel să găsească nu doar o lume nouă, ci și un loc unde putea să se simtă ca acasă!
Comments
Post a Comment