dihotomia lui Shakespeare

În orașul agitat, unde ecranele străluceau mai puternic decât stelele, trăia un tânăr pe nume Andrei. El era cunoscut printre prieteni ca "Shakespeare modern", nu pentru că scria sonete, ci pentru că înțelegea profunzimea cuvintelor rostite. 

În fiecare seară, în fața telefonului, se întreba: a te înmuia sau nu este o metaforă ? Sau era dilema din străbuni lăsată?

Andrei lucra într-o agenție de marketing. Filtrul vieții lui nu stătea în poze cu el în vacanțe exotice sau în recenzii la restaurante scumpe. Nu, filtrul era mult mai simplu și brutal: "ce scriu oamenii despre tine după ce te întâlnesc, dar mai ales după ce îți vorbesc." Și el știa prea bine că vorbele pot fi mai puternice decât orice fotografie.

Într-o zi, colega lui, Maria, i-a spus:

— Andrei, știi că abuzul e o normalitate? Nu vreau să știu ce ești, ci ce poți tu face.

El a rămas tăcut. Știa la ce se referă — la compromisurile mărunte, la micile trădări de sine pe care le acceptăm zi de zi. Dar Andrei își amintea mereu: "Ce uiți să scrii este parte din ce vei fi." Și nu voia să uite nimic.

În dimineața aceea, plimbându-se prin parc, a întâlnit un bătrân care vindea cărți vechi. Bătrânul i-a spus:

— A te înmuia poate fi o metaforă sau o alegere în viață. Nu uita asta niciodată 

Andrei a înțeles. A te înmuia nu însemna doar a ceda, ci și a te adapta, a deveni flexibil fără a te rupe de lume. Dar când să cedezi și când să rămâi tare? Aceasta era întrebarea.

Seara, stând pe balcon, privea oamenii grăbiți. "Gândești că poți schimba ceva? Nu te mai uita în ograda altcuiva", își spunea în gând. Și totuși, cât de greu era să nu compari.

Soția lui, Ana, a venit lângă el.

— Fi demn cu tot ce ești, alege să spui sau alege să trăiești, i-a șoptit ea, citindu-i gândurile.

Andrei a zâmbit amar. Dihotomia de azi stătea în a te înmuia sau a găsi soluții. Și el simțea că trebuie să facă ceva, dar nu știa ce.

— Căsătoria, copiii și calea... pot fi un pericol sau doar o mișcare, a spus el cu jumătate de voce.

Ana l-a privit lung.

— Totul e o mișcare, Andrei. Pericolul e doar când nu mai știi de ce te miști și ce poți face printre mișei.

În acea noapte, Andrei a scris în jurnal: "A te înmuia sau nu? Poate adevărata întrebare e: cât din mine sunt dispus să păstrez acum, și cât să las să se înmoaie, pentru a nu pica și a deveni un apus de soare?"

Și a adormit liniștit, știind că măcar o întrebare găsise răspunsul: nu contează ce alegi, contează să alegi ca să construiești fără să distrugi generații trecute și să nu uiți să fi abil prin noi forțe temute.